Cand am fost copil mi-am facut o casa intre ramurile sufletului tau. Si tu in al meu - erau inrudite, erau la fel doar pe alte culori. A mea era verde. Si mi-am adus acolo porcusorul de guineea, mi-am pus ghivece cu flori si am facut un raft cu toate cartile importante ale vietii noastre, pe care le-am pus una cate una acolo. Si am adus un gramofon si discuri, papuci de balerina si panglici roz, sailor moon pe CD, hartie colorata si stilouri, pixuri colorate. Si am pus draperii la ferestre, frumoase si colorate, cu floricele, si am avut parola de intrat, si chei. Doar eu si cu tine am avut cheie - si pentru casa mea si pentru casa ta.
Si ma intorc acum la niste scanduri verzi, draperii rupte, nu mai e covor pe jos si nici ceai in dulap. Si e cu capul in jos, e totul cu capul in jos. Porcusorul a fugit, florile mi-au murit - florile imi mureau mie oricum, aveam noroc ca le udai tu...Papucii de balerina au disparut si cartile s-au udat.
Ti-am spart cani din greseala, si stiu ca am scapat apa pe tabloul pe care il pictasei - dar am incercat sa il repar, cum am putut. Si tu ai spart dar nu le-am numarat. Mereu am crezut ca cioburile aduc noroc, ca esarfele luate de vant s-au dus si-i bine.
Si nu vreau sa plec din locul unde am crezut ca o sa am o casa pentru totdeauna, unde am crezut ca o sa ne dam in leagan toata viata, si cand o sa avem 80 de ani. Ba da, vreau sa plec. Si nu pot - nu m-ai invatat cum sa fiu fara tine si fara casa mea.
La mine te asteapta mereu ceai cald pe masa, muzica si prajiturele calde si tu nici macar nu mi-ai udat florile.
As vrea sa stii, as vrea sa pot sa iti spun si nu pot, nu iese nimic. As vrea sa simti cum ziceai odata ca ma simti, cum apareai.
Dar am ramas in urma, ca nisipul in clepsidra, ca apusurile pierdute pe ape. Ca un cantec pe care l-ai simtit si nu l-ai cantat.
