Scoala mea...

Inainte de toate as vrea sa va asigur ca urmatorul post nu isi propune sa denigreze in nici un fel scoala sau sa reduca importanta ei in viata noastra. Totusi, pe masura ce ma indepartez de bancile "scolii" ( spun asta pentru ca , in opinia mea, facultatea nu mai e o scoala, e un camp de lupta), constat ca nu am invatat mai nimic in scoala.
Da, am fost invatata sa numar, sa scriu, sa adun, sa inmultesc, sa scad - apoi probleme, ecuatii, derivate, integrale - acum nu imi folosesc la NIMIC. Si le-am invatat cu drag, imi placeau si ma chinuiam ore intregi sa rezolv exercitii peste exercitii. Eram convinsa atunci ca imi vor ajuta la ceva. Am invatat conditionale, cauzale, timpuri verbale, moduri, if clauses-gramatica peste gramatica, am citit carti in continuu la toate limbile pe care le invatam la scoala. Acum observ ca nu intereseaza pe nimeni daca stii perfect o limba straina, 2 , 3.
Am invatat sa memorez - doamne cat am mai memorat eu la romana comentarii, caracterizari, demonstratii - limba romana predata in scoala nu a fost niciodata punctul meu forte. Poate pentru ca detestam ca mi se interzicea sa gandesc. Da, nu avem voie sa gandim in scoala. Pentru ca eu cand am zis ca nu imi place Eminescu, s-a considerat ca ce a iesit din gura mea e o abominatie. Nu ma intelegeti gresit, recunosc geniul, aprob parerea criticilor, poet nepereche, etc etc. Dar daca nu rezoneaza cu mine, pur si simplu? Eu ce sa fac???
Si da, in scoala am fost invatata sa memorez, dar nu sa gandesc. Constat ca abia acum imi formez logica - pentru ca nici matematica aia cu duiumul nu m-a ajutat in cine stie ce masura.
Am invatat critica si iar critica, dar niciodata nu ne-a fost stimulat propriul simt critic. Noi primeam informatie si asa trebuia sa o returnam. Doamne fere' sa ai indrazneala sa zici "Dom' profesor , dar aici eu cred ca e gresit"
Daca mai aduceai si argumente, erai om mort... DACA ASA SCRIE IN CARTEA ASTA , INSEAMNA NEAPARAT CA EU NU AM DREPTATE?
Am invatat in scoala educatie tehnologica, din carte, dar pe cuvant ca nu am nici o idee ce sa fac cand sare o siguranta. Si cica asta era scopul suprem.
Am invatat si sa gatim odata - o reteta. Dar nu ne-a invatat nimeni cum sa mancam sanatos, cum sa ne ferim de Mc'Donalds sau de alte fast food-uri.
Mergeam la sport in uniforma, unul cate unul , si totusi nu am invatat cum sa traim sanatos. Nu am invatat sa iubim miscarea pentru ca eram obligate( fetele) sa jucam handbal, iar baietii alergau sau din cand in cand jucau fotbal. Daca vroiai volei sau basket , mare pacat mare ...
Eu cred ca la scoala trebuia in primul rand sa fiu invatata, atunci cand am nevoie de o informatie, in ce carte sa o caut, cum sa o selectez, cum sa o schematizez.
Cred ca profii trebuiau sa ne invete cum sa vorbim unii cu altii, nu cum sa vorbim fiecare in parte. Cred ca trebuiau sa ne invete sa avem incredere in procesul vietii, sa avem incredere in noi, nu sa ne faca sa ne fie frica sa deschidem gura in ora lor.
Nu cred ca un profesor trebuie sa te lase corijent pentru ca i-ai zis ca nu iti e frica sa iei un 4 daca nu stii.
Putem sa credem ca e o binecuvantare dar si un blestem ca profii nostri raman atat de conservatori, atat de ancorati in formele vechi de predare...
Am invatat atatea la scoala - imi amintesc ca plangeam serile de frica profei de biologie, pentru ca stiam ca nu am invatat exact cum se astepta ea sa invat - cu detalii, mai mult decat preda ea, sa stiu cum scrie in cele 8 manuale alternative si sa stiu ce anume scrie in ce manual - ORI FIZIOLOGIA NU E ACEEASI SI LA POPESCU SI LA NICULESCU???
Nu cred ca trebuie sa terorizezi un elev - si cei mai terorizati in general sunt aceia care invata mult. Si singurul lucru cu care raman dupa acest tratament este ca devin speriati, timizi, inchisi in sine, neincrezatori - si da, prea respectuosi ca sa iasa in fata.
Cred ca sunt alte lucruri pe care ar fi trebuit sa le invatam in scoala.
Cum sa fii un prieten bun?
Cum sa vorbesti cu anumiti oameni?
Cum sa intuiesti ce ar trebui sa faci in anumite situatii?
Cum sa te mentii sanatos?
Cum sa procedezi in situatii limita?
Cum sa reactionezi cand esti atacat?
Nu am invatat nimic in scoala care sa ma tina in viata.
Sau sa imi dea bucurie. Eu nu stiu sa citesc o partitura pentru ca intr-o scoala care se respecta elevii fac matematica in ora de muzica. Eu nu stiu sa desenez un copac cum trebuie, pentru ca ora de desen nu are nici un rost pentru nimeni. Eu nu am vazut niciodata in balet pentru ca nu a organizat niciodata scoala o excursie ( acum ma duc singura, dar in timpul scolii cred ca trebuie cultivate aceste lucruri).
A, si inca ceva. Eu nu am facut NICIODATA o ora calumea de dirigentie. In care sa vina profa sa zica : "bai copii, acum hai sa vorbim despre droguri. Sa va explic de ce sunt periculoase, de ce va pot face rau".
Sau ore de sexologie - cred ca sunt IMPERIOS NECESARE pentru ca o fata de 12 ani si un baiat de 14 sa afle ca exista prezervative si sa nu mai fie plina maternitatea de mame minore si casele de copii de orfani.
Cred ca sunt altele lucrurile pe care ar trebui sa se puna accent in scoala.
Si cred ca e trist ca nu se face.

Life tango.

Ante scriptum : Asta nu vrea sa fie un elogiu al femeii.
Nu vrea sa fie nimic.

Femeile mi se par niste creaturi absolut fascinante. Si nu pentru ca as apartine acestei "categorii"...Si mai presus de femeile simple, muncitoare, driven, ambitioase, gasesc ca sunt femeile indragostite - cele cu adevarat indragostite, care te surprind in cele mai frumoase sau cele mai ciudate moduri...
Mergeam azi pe strada si ma gandeam cat de agasant este sa fie femeie - nu ma intelegeti gresit, ador asta - dar este o frustrare continua, pentru ca noi, femeile, avem cel mai dubios mod sa se gandeasca la o problema. Noi suntem indubitabil acelea care despicam firul in 34567890 dar mai presus de asta mi se pare ca un barbat care are rabdarea sa urmareasca atent o femeie poate avea una dintre urmatoarele doua experiente : ori sa observe cum se naste in el o admiratie profunda pentru aceasta, ori macar sa se distreze copios vazand cum ne complicam noi INTOTDEAUNA si FARA EXCEPTIE existenta.
Si ca sa fiu mai clara doresc sa dau un exemplu... De fapt, mai multe exemple.
Femeile sunt intai de toate fete - acele fete mici, care acum ceva vreme se jucau cu papusele in fara scarii, care isi puneau bluze pe cap ca sa vada cum e sa ai parul lung pana la brau, care credeau ca cea mai frumoasa creatura de pe planeta este mama sau Alba ca Zapada, care isi doreau nespus de mult o zana , care visau sa aiba propria lor rochie de bal , pantofii de sticla, caleasca alba - iar acele fetite din interiorul lor isi vor implini intotdeauna visele. Nu ati vazut niciodata o femeie care sa inceapa sa danseze pe strada, sau sa inceapa sa fredoneze in autobuz? Eu am vazut multe. Si ma bucura cand le vad - pentru ca ele picura peste noi toti ultima farama de magie ce ne ramane noua, adultilor.
Mai stiu femei care se opresc in fata vitrinelor si isi imagineaza - dar nu se imagineaza meeu pe sine in rochia sau pantofii sau cu colierul pe care il vad, nu. Se gandesc ca acela ar putea fi un cadou minunat pentru mama, sau prietena cea mai buna, sau fiica lor.
Femeile iubesc - intotdeauna iubesc pe cineva, oricat ar argumenta altii ca sunt interesate, materialiste, indiferente, prea ambitioase, prea dornice de afirmare, prea concentrate pe cariera.
Si cand iubesc, femeile fac cele mai ciudate chestii. Te suna in mijlocul noptii sa iti cante un cantec de leagan ( chiar daca nu au nici cea mai mica urma de voce), iti cumpara un cadou, si CULMEA, in general nimeresc din prima masura, se dau de ceasul mortii sa se imbrace cu strampi multicolori, sa incalte tocuri cat mai inalte, sa aiba bluze cat mai frumoase, sa se machieze , sa se aranjeze - si nu dintr-o ambitie prosteasca ci din dorinta de a surprinde. Invata sa danseze, sa faca striptease, sa cante, fac jogging,slabesc, fug din colo in coace, nu stau un ceas - pana acum nu am vazut o femeie care sa piarda vremea.
Femeile plang - in general cand multi altii rad, si nu pentru ca ar fi slabe, prea sensibile sau irationale. Femeile depasesc obstacolele cu care barbatii nu se confrunta niciodata( si aici nu incerc deloc sa ii demitizez pe barbati).
Femeile sunt obosite dar nu se plang, le e rau dar nu zic, au dureri dar nu ar trada acest lucru niciodata.
Femeile educa, invata, cresc, zambesc si atunci cand nu le vine sa o faca, transforma , indulcesc.
Si chiar atunci cand au copii, ele sunt in continuare copii.
In femeie sta eleganta - si rareori eleganta lor e recunoscuta ca o derivata a modului lor de a gandi, a rationa sau a solutiona o problema.
Femeile sunt minutioase si meticuloase ( nu incerc sa sugerez ca barbatii nu ar fi asa, insa ei privesc in general ansamblul si nu detaliile ), fug spre munca si fug dinspre munca. Fug in casa , fug in afara ei , pentru ca femeile nu au timp sa stea.
Femeile zic azi ca da si maine ca nu. Sunt cele mai controversate creaturi pentru ca de cele mai multe ori , nici ele nu stiu ce isi doresc - nu au avut niciodata timp sa stea sa se gandeasca la asta. Femeile simt mereu ca sunt egoiste si le e frica sa se gandesca la sine - in general se condamna daca o fac.
Femeilor le plac florile , poneii, albul, rochiile de mireasa, dulciurile...
Femeilor le place sa viseze si se bucura cand o fac...
Femeilor le place sa danseze ( dar in majoritatea cazurilor, singure in casa )...dar uita sa se exprime pe sine.
Femeile te iau in brate fara motiv, incep sa rada cand te astepti cel mai putin, fac asocieri neasteptate...
Se supara si nu intelegi de ce, le ranesti usor, fara sa vrei...

Pe aceasta cale doresc sa mentionez ca " De ce iubim femeile" de Mircea Cartarescu mi s-a parut un esec total. ( e doar o parere )

Post scriptum : Pot vorbi asa despre femei pentru ca imi place sa observ. E indeletnicirea mea preferata. Dar nu intelegeti de aici ca diminuez sau ignor calitatile barbatilor. Doar nu imi permit sa scriu despre ele, pentru ca nu le cunosc in totalitate.

Pace.

De mana

Stii batraneii aia incredibil de minunati din parc, care la 70 de ani se tin inca de mana si se plimba impreuna si se uita unul la celalalt cu o iubire cum nu am vazut niciodata? Oamenii aia care, daca treci pe langa ei, te fac sa speri la acelasi lucru si uneori iti dau lacrimile la gandul ca mai exista asa persoane pe langa noi. Catre asta aspir si eu - catre o viata construita pentru totdeauna. Si tocmai de aceea admir profund persoanele care, in viziunea mea, au reusit o performanta, si anume de a avea o relatie stabila , concreta, exclusiva, pentru mai mult de 4-5 ani. Mi se pare primul pas catre parcul cu banca si mainile.
Ei bine, in acelasi fel mi se naruie toate ideile si toate sperantele si toate nazuintele cand constat ca unele relatii de acest fel se termina ca si cum nu ar fi existat. Cand unul dintre parteneri ( si as fi ipocrita sa zic baiatul, pentru ca fetele o fac in aproape aceeasi masura ) constata de unul singur ca nu ii e bine, trage de celalalt, il chinuie si il tortureaza psihologic prin indiferenta , raspunsuri agresive, vorbe grele iar cand el se poate scoate "elegant" ( adica poate pretinde ca este sufocat de catre cel pe care il chinuie de fapt ), pune capat relatiei fara prea multe cuvinte. Pur si simplu intoarce spatele unui lucru care in viziunea lui nu doar ca a incetat sa mai existe, ci a fost obliterat pur si simplu.
Ma dezgusta si ma sperie.
Sunt curioasa copiii mei cati astfel de bunici vor mai vedea, avand in vedere ca pe masura ce ne trezim din punct de vedere informational, pe masura ce avem acces la mai tot, devenim parca mai obtuzi, mai indoctrinati si mai neintelegatori. Aflam ca putem face orice, oricand si cu oricine si devenim refractari la valorile familiei, educatiei, culturii. Divortul devine ceva cotidian ( nu ma intelege gresit, sustin divortul in cazuri in care casnicia chiar nu mai are nici o baza pe care sa mai poata continua, insa cred ca mai degraba trebuia cantarita mult optiunea casatoriei decat sa se ajunga in situatia divortului ). Acum totul se obtine usor , totul se schimba usor si nimic nu mai are valoare : de ce ar avea o relatie valoare?
Desigur, ca o obsedata de optimism, doresc sa cred ca eu apartin grupului acela care ajunge la 70 de ani. Mai am 68 de ani sa va dovedesc ;))

ca adaugare la postul anterior

ceea ce m-a enervat cumplit a fost un profesor de al meu, medic, care isi face al doilea rezidentiat si care ne-a sugerat sa nu dam cine stie ce din noi aici in Romania ca nu se merita , ci sa facem bine, sa fim isteti si sa plecam dincolo ca au altii nevoie disperata de noi...
si noi de noi nu?
eu nu as putea sa imi las aici parintii sau bunicii sa fie tratati de niste neghiobi incapabili sa fi prins o bursa pe dincolo...
eu vreau ceva mai bun, pentru mine si pentru ai mei.
de altfel, ce motivatie e aia pentru un student???

Vineri

Am aflat azi o serie de treburi noi... Ciudat este cum afli anumite lucruri ( mai ales incurajari de a iti regandi pozitia ) tocmai de la persoanele care au exact aceeasi pozitie cu a ta... Se stie pe oriunde ca medicii intre medici sunt rai si cinici si meschini si lista poate continua pana raman eu fara caractere...Mi s-a zis azi ca in Romania nu am ce face frate. Mai mult decat atat , mi s-a zis ca ce dracu fac toti studentii la medicina? Dracu s-o pieptene de medicina - hai toti la stoma' ca acolo ies banii nenica... Sau mai bine, invata o limba, 2, 3, cate poti si ia-ti talpasita - catre meleaguri mai prietenoase si desigur mai banoase ...
Asa li se zice studentilor de anul 1 la medicina. Nu generalizez. Asa ni s-a zis noua...
Noi romanii, la fel ca bulgarii suntem fatalisti: da maica, am bani putin ca asa a zis dumnezeu( scrierea cu litera mica este total neintamplatoare), sa ma chinui acum ca o duc bine altadata; da maica, sunt bolnava da' nu-i bai ca ma ajuta el... Romania e de cacat maica ( scuze pentru cuvintele "alese"), hai sa o lasam naibii de tara si sa plecam in Franta si-n Germania si-n America si-n Spania. Capsunari nu-s niciodata destui, asa-i ca?

NU NENE, NU!!!
Romania e o tara ca oricare alta. Nu doar la noi e spaga, si nu doar la noi sunt politicienii de rahat. Sa zicem mersi ca la noi nu sunt razboaie civile, sa zicem mersi ca nu ne batem intrada cu interlopii, sa zicem mersi ca nu zboara coctailuri Molotov peste universitati, SA ZICEM MERSI CA AVEM UNIVERSITATI!!!
Ne fura americanii si canadienii la tot - da, pentru cei ce nu stiau, noi am descoperit aquapurinele pentru care in 1988 au luat americanii premiul Nobel, ( pentru cei interesati cautati Profesor Gheorghe Benga), noi am descoperit insulina si au luat premiu canadienii - dar aia e frate!
Nu am venit pe pamantul asta ca sa facem fotosinteza si sa migram catre pamanturi mai insorite ori de cate ori ne e lene sa punem osul sa facem ceva. Ca daca ar fi gandit cei de dinaintea noastra asa, stau si ma gandesc daca acum in Romania nu s-ar fi vorbit turca, maghiara , germana sau dracu mai stie ce...

Bullets

" We're catching bullets in our heads
ANd though it's easy if you know how it's done
We're catching bullets in our teeth
It's hard to do but it's so sweet
We're catching bullets with our
Heads and hearts and all the darkest parts of us "




We no longer dodge bullets...We catch them...barehanded... This is the modern belief : impossible is possible, danger is unimportant. Actually everything is turning into something unconsequential...
We don't dodge bullets heading towards us. We see them and go towards them.We greet them for the sole purpose of either leting the run through us or catching them and emprisoning them deep within ourselves.
We don't dodge. Danger delights us. We confuse ourselves willingly. We command our hearts to be convinced that they are strong, that they are untouchable, that they can not be hurt. And after the bullets have passed us by...or through...we cry.we hurt.we condemn...ourselves. The bullets tear, they break, they cut deep, they stab viciously. But they never hurt us...
We don't dodge. We run towards bullets.
We are not affraid. They enlighten us.
We don't hurt. They are our anasthesic.
We don't dodge. We never shoot the gun...

I dare

Sunt un las... Abia am inteles motivul pentru care imi lipseste acel CEVA... Mi s'a spus ca lasitatea imi acopera ochii, ca devin din ce in ce mai nevazator, mai ignorant si mai indiferent pentru ca refuz sa risc...Tu risti? Cu ce anume ai riscat? Sigur imi vei spune "PAi cu ea am riscat" Normal ca ai riscat . Si ai gresit ! Normal ca ai gresit ! Te-ai considerat apoi un nebun si un irational, corect? Totul a fost de fapt degeaba...ea nu a vazut nimic... si atunci a fost fara rost... Degeaba ai riscat... Deci vezi? Am dreptate sa nu risc...
Ma simt bine...Acel "fine", la limita intre fericit si trist...Da , recunosc, ma scald in mediocritate, dar sunt bine . Ceea ce e mai mult decat as putea spune despre tine , nu e asa? Acum nu esti fericit... Sau esti? Normal ca te simti rau...Ai riscat doar...si ai pierdut... Vezi? Eu sunt mult mai "bine" decat tine...NU sunt BINE . SUnt doar mai bine, comparativ cu situatia in care te afli tu.
Am o viata perfecta.Ma trezesc. Nu ma gandesc la nimeni. Sau poate la cat de "fine" ma simt. Fine is good. I do fine. Plec de acasa, ma duc undeva indiferent. Nimic nu imi trezeste nici un sentiment. Tu in schimb mergi pe strada... A , banca aia e banca pe care ati stat voi doi nu? Iti trezeste amintiri...triste... Vezi? Iar ti'am aratat ca nu iti e bine... Tot nu intelegi ca eu am dreptate?
Merg pe strada... UN baiat si o fata se tin de mana...se plimba...peste 500 de metri incep sa se certe... e o chestie perfect normala nu? Discutiile in contradictoriu sunt un lucru firesc... Si tu faceai aceleasi lucruri firesti cu ea, nu? Normal! Eu aleg sa nu o fac... si nu ma cert cu nimeni...NU e minunat?
Noi nu suntem atat de diferiti... Doar ca eu sunt mai istet. Tu ai riscat si te'ai ars. Eu nu. Tot nu imi dai dreptate? Cum sa vrei ca pentru cateva clipe de fericire sa petreci alte mii de clipe nefericit? De ce vrei sa iti lipseasca absolutul control in viata ta? De ce sa astepti mereu neasteptatul? Vrei sa fii placut surprins... Discutabila treaba... SI totul pentru ce? Pentru iubire?
Sunt orb zici tu...Recunosc. SI sunt las... DAr caruia dintre noi ii este mai bine? Am dreptate sa nu risc. Sa nu calc pe langa . Eu castig. EU NU SIMT . AI inteles?