A tine

Draga mamaie,

in ciuda apelativului complet lipsit de originalitate si inspiratie nu gasesc un cuvant care sa fie mai potrivit si mai revelator pentru tot ceea ce esti tu pentru mine. S-au facut astazi 3 luni si desi incerc sa ma preocup cu invatat si citit, fugit prin oras, iesit la intalniri nesemnificative cu baieti buni dar nenorocosi caci m-au gasit pe mine in stadiul in care nici nu stiu unde-i inainte si unde-i inapoi,tot nu reusesc sa inteleg ce s-a intamplat... 

Ma invelesc cu paturile tale, incalzesc mancarea in oalele pe care tu nu le foloseai pentru ca vroiai sa le pastrezi pentru atunci cand e cu adevarat nevoie si ma uit pe geamurile pe care tu le-ai fi spalat de 3 ori in astea 3 luni si pe care eu nici macar nu le-am atins. Si totul e extrem de sinistru. Nu pentru ca lumea umbla in negru, trista si pierduta. Ci pentru ca lumea se pierde. Cei pe care i-ai adus mereu impreuna se pierd unul de celalalt si nici nu isi dau seama de ce. Pentru ca nu ne mai vedem duminica- fiecare vrea sa doarma. Sau sa stea. Sau sa se uite la finala de la tenis. Pentru ca pe Papa nu mai vin sa il mai viziteze caci vorbeste prea mult...probabil...nu mi se pare desi stau cu el cel mai mult dintre toti. 

Sunt atatea de ales, atat de multe chestii pe care trebuie sa le decid si nici nu stiu de unde sa incep iar tu m-ai fi luat si m-ai fi asezat la masa si le-ai fi luat una cate una pana cand totul ar fi facut sens...Au trecut trei luni de zile si lumea rade. Si eu rad si mi se pare sinistru pentru ca mi se zice "te comporti foarte elegant" sau "you're handling it very well" desi habar n-are nimeni cum ma simt. Si nu vede nimeni in spatele faptului ca nu vreau ca nimeni sa vada. Probabil ca mai demult ar fi fost cineva care ar fi vazut dar toti sunt preocupati de propria existenta- asa cum si trebuie sa fie. Caci lumea nu se opreste din mers doar pentru ca te-ai oprit tu. Ma gandesc. 

Stii ca m-am saturat sa fiu eleganta? Atat de mult timp mi-am dorit doar sa fiu asemenea idealului meu de eleganta si acum ca toti imi spun cat de eleganta sunt imi dau seama ca mi-am dorit o mare prostie....Caci am ramas intr-adevar singura, ca o lady, cu a ei cutie de probleme de rezolvat in privat. Intr-atat de privat incat e prea privat...
Ma intreb daca sunt cu adevarat indragostita...Presupun ca nu din moment ce imi pun intrebarea asta. Dar voi fi vreodata? Sau va trebui sa ma decid ca e cazul sa aleg pentru ca oricum nu ma voi indragosti iremediabil si irecuperabil de cineva care sa existe...
Si ma intreb daca am vreo sansa de a fi un medic cum imi imaginez ca ar trebui sa fiu. Momentan nu cred. Simt chiar contrariul...
Ma intreb daca la 80 de ani voi fi fericita ca am ales medicina si nu muzica. 
Si ma intreb daca voi regreta ca nu am luptat mai mult pentru acele lucruri care au contat cu adevarat. 
Oare am fost stupid de loiala? Stupid de increzatoare? Prea naiva?
Tu mi-ai fi aranjat toate chestiile astea in cap si mi-ai fi dat raspunsul fara sa imi dai cu adevarat raspunsul pentru ca m-ai fi facut sa mi-l dau eu singura. 

Si imi e dor de cat de frumos miroseai. Nici a flori, nici a parfum. A tine.