Daca as avea o conversatie odata cu soarele l-as ruga sa mi te dea inapoi, nu pentru ca erai raza care ma insenina si care ma purta prin viata fara sa ma tem, ci pentru ca crezusem intotdeauna ca sunt si eu asta pentru tine. Nu dintr-o nevoie patologica de sti ca cineva are nevoie de mine ci simplu pentru ca mi-a placut sa te tin de mana mergand prin viata, pentru ca am crezut ca mana in mana putem sa ne impingem reciproc la lucruri marete. La ceea ce ne-ar implini sufletul. L-as ruga sa ne dea voie sa ne cernem din nou printre frunze crude si sa ne scurgem in stropi de roua pe iarba necalcata. L-as intreba daca putem sta din nou pe crengi ale copacilor bicentenari fluierandu-ne reciproc muzica dinauntru. L-as intreba daca nu putem amana momentul pe care l-am discutat noi inainte sa venim aici, cand am decis impreuna ca invatam sa iertam prin cum actionam fiecare catre celalalt - nu am uitat cine esti si nu o sa uit. Refuz sa ignor lumina din tine chiar daca nu mai zburda si inspre mine.
Ieri mi-a fost frica. As fi vrut sa fug inspre tine si sa te rog sa ma asculti si sa imi spui ce sa fac. As fi vrut sa sar la tine in brate si sa ma iei si sa ma aperi cum faceai si sa imi zici ca va fi totul bine si ca nu trebuie sa imi fie frica si ca nu ma poate rani nimeni. Ieri am stralucit printre frunze negre si am crezut ca nu mai pot fugi de acolo. Am crezut ca o sa ma inghita bezna si ca voi putea iesi de acolo doar cand m-a mancat de tot. Nu mi-a fost niciodata asa de frica. Niciodata.
sâmbătă, 10 noiembrie 2012
luni, 15 octombrie 2012
Am plecat
Cand am fost copil mi-am facut o casa intre ramurile sufletului tau. Si tu in al meu - erau inrudite, erau la fel doar pe alte culori. A mea era verde. Si mi-am adus acolo porcusorul de guineea, mi-am pus ghivece cu flori si am facut un raft cu toate cartile importante ale vietii noastre, pe care le-am pus una cate una acolo. Si am adus un gramofon si discuri, papuci de balerina si panglici roz, sailor moon pe CD, hartie colorata si stilouri, pixuri colorate. Si am pus draperii la ferestre, frumoase si colorate, cu floricele, si am avut parola de intrat, si chei. Doar eu si cu tine am avut cheie - si pentru casa mea si pentru casa ta.
Si ma intorc acum la niste scanduri verzi, draperii rupte, nu mai e covor pe jos si nici ceai in dulap. Si e cu capul in jos, e totul cu capul in jos. Porcusorul a fugit, florile mi-au murit - florile imi mureau mie oricum, aveam noroc ca le udai tu...Papucii de balerina au disparut si cartile s-au udat.
Ti-am spart cani din greseala, si stiu ca am scapat apa pe tabloul pe care il pictasei - dar am incercat sa il repar, cum am putut. Si tu ai spart dar nu le-am numarat. Mereu am crezut ca cioburile aduc noroc, ca esarfele luate de vant s-au dus si-i bine.
Si nu vreau sa plec din locul unde am crezut ca o sa am o casa pentru totdeauna, unde am crezut ca o sa ne dam in leagan toata viata, si cand o sa avem 80 de ani. Ba da, vreau sa plec. Si nu pot - nu m-ai invatat cum sa fiu fara tine si fara casa mea.
La mine te asteapta mereu ceai cald pe masa, muzica si prajiturele calde si tu nici macar nu mi-ai udat florile.
As vrea sa stii, as vrea sa pot sa iti spun si nu pot, nu iese nimic. As vrea sa simti cum ziceai odata ca ma simti, cum apareai.
Dar am ramas in urma, ca nisipul in clepsidra, ca apusurile pierdute pe ape. Ca un cantec pe care l-ai simtit si nu l-ai cantat.
sâmbătă, 8 septembrie 2012
septembrie
erau zile cand veneam la tine si inchideam ochii si eu si tu si lumea isi regasea magia iar noi copilaria. si eram asa de roz si de altfel. fericite. am avut grija una de alta si ne-am facut oameni iar recunostiinta mea nu cunoaste limite. m-ai invatat cum sa vad frumosul, cum sa rad si sa plang si sa accept si sa ma enervez. am stat noptile impreuna la telefon sau in scris si am avut ore doar ale noastre. m-ai pazit de mine si asta a fost cu adevarat greu. te-am facut sa plangi si imi pare rau, nu a fost din cruzime desi poate asa a parut atunci. si tu pe mine, dar nu a contat. ai facut sa curga dunarea in mine. ai facut sa nu mai plec de nebuna singura, fara nimeni. m-ai invatat sa cer ajutor. m-ai scos de sub birouri atunci cand nu stiam unde altundeva sa fug. nu te-am recunoscut atunci.
nici acum.
multumesc.
pe curand...
nici acum.
multumesc.
pe curand...
vineri, 31 august 2012
Ma salvezi...
...cand nici nu stii si nu iti dai seama. Doar vii si esti desi nu as fi meritat, nu merit ca sa fim drepti. Chiar atunci cand ma scufund mai tare, cand nu ma vede nimeni, nici macar eu insami. Cred ca atunci cand eram mica te visam pe tine venind.
sâmbătă, 18 august 2012
Cand cuvintele sunt insuficiente
Thank you God for giving me another day, another chance to become a better individual, another chance to give and experience love. Thank you God for giving me health, for the food you provide, for the awareness you have awaken in me...Thank you for the energy that feeds my soul, the sun that warms our bodies and the air that fills our lungs... Because of you I believe in the good without the bad and the ugly, because of you I am learning to love and accept myself, because of you I believe in believing. My source, stay connected to me today and always, for I need you in order to fullfil my spiritual tasks...God, show me how to love myself, to be able to love others. Help me become the type of person that I would like to befriend, help me forgive myself and forgive others... God, make me a channel of your energy and help me understand. I thank you God for giving me another day, another unused opportunity to do it right. Keep us all close to you and listen to our prayers.Amen.
Recunostiinta pe care o simt nu poate fi exprimata in nici un fel. Imi vine sa plang si sa urlu si sa te iau in brate daca as putea. Esti minunat esti cea mai extraordinara fiinta si de acum inainte nu am sa mai uit asta. Iti multumesc - deja ai avut grija de doi copii minunati iar pe al treilea l-ai facut om. Iti multumesc de mii de ori.
sâmbătă, 4 august 2012
Oglinzi si minciuni
Ce ti-a mai placut cand ai auzit ca oamenii din jurul nostru ar fi oglinzi si ca noi insine suntem oglinzi in care ceilalti se pot vedea pe ei insisi. Ai fost absolut fermecat si de atunci acesta e un concept care nu s-a indepartat de tine - caci atunci cand venea Popeasca si spunea ca nu-i place la tine ca esti asa sau pe dincolo iti dadeai seama ca de fapt vedea in tine fie ce face ea insasi si nu ii place, fie ce si-ar dori sa faca dar nu are curajul necesar. Si de aici existenta a devenit o frumoasa analiza in care scuzele pentru altii veneau usor pentru ca le era frica, pentru ca se purtau asa deoarece nu stiu mai bine, informatiile pe care le au la un moment specific in evolutia lor personala sunt insuficiente pentru a vedea problema global si a intelege cu adevarat ce se intampla.
Si desigur propriile neajunsuri puteau fi justificate in aceeasi maniera. Mai mult decat atat, a fost parghia de semi-superioritate si de semi-detasare fata de restul celor care nu puteau intelege ce intelegeai tu, care nu aveau uneltele sau informatiile cu care sa opereze in sistemul in care operai tu. O diferenta care nu trebuia sa fie diferenta ci trebuia sa fie acel lucru care te aduce mai aproape de altii, mai aproape de iertare si de bucurie si de a fi acolo alaturi de cineva in mod gratuit , neasteptat si din toata inima. Pentru ca desi credeai ca ai iertat nu ai iertat si ai dus in tine mai departe si mai departe greseli ale unor copii, ale unor oameni in devenire care, desi stiai ca nu au informatiile necesare sa actioneze in conformitate cu dorintele tale, au fost sanctionati in mintea ta la fel de aspru ca si cand ar fi dispus de informatii dar le-ar fi ignorat.
Iar dupa ce nu ai iertat, si desigur nu ai uitat, acuzi copii intre timp crescuti de actiunile demult trecute, demult fumate si demult zburate. Dar din insasi definitia ta - ca suntem oglinzi - oare nu vezi ca te deranjeaza ca acela care neglijeaza este acela care acuza? Nu doar sufletul tau a fost lasat pe-o bordura sa faca autostopul, dar culmea e ca si cand iti dai seama ce s-a intamplat refuzi sa vezi ca si tu ai abandonat si tu ai uitat si uiti INTENTIONAT si ignori intentionat si nu raspunzi intentionat si nu esti acolo. Dar ii acuzi pe altii ca te-au sustinut insuficient, ca te-au felicitat insuficient, ca nu ti-au zis suficient de des cata minunatie sta in tine si cata mandrie pentru tine urla in ei.
Noul trebuia sa fie teritoriul meu conform spuselor tale. Si totusi te scalzi in el. Iar vechiul sa bucura pentru ca vechiul va fi aici intotdeauna indiferent de cate ori uiti, de cate ori ignori si apoi negi.
Dar asta nu inseamna ca vechiul a uitat sau s-a innoit, nu inseamna ca vechiul si-a gasit un vechi al altcuiva cu care sa se simta nou si asta nu intelegi si nu vei intelege niciodata. Tot ce face vechiul tau e sa redevina ce a fost atunci cand era noul tau, dar nu in speranta sa fie redescoperit de tine ci pentru ca viata era mai simpla atunci.
Si vechiul tau stie ca iarasi nu o sa vezi praful lui, stie ca o sa negi ca este acolo pentru ca tu nu ai mai dat demult cu aspiratorul caci te-ai mutat cu totul, cu pian si chitara, cu partituri si pat, cu pereti si calculator, cu inima si cu noul.
Si desigur propriile neajunsuri puteau fi justificate in aceeasi maniera. Mai mult decat atat, a fost parghia de semi-superioritate si de semi-detasare fata de restul celor care nu puteau intelege ce intelegeai tu, care nu aveau uneltele sau informatiile cu care sa opereze in sistemul in care operai tu. O diferenta care nu trebuia sa fie diferenta ci trebuia sa fie acel lucru care te aduce mai aproape de altii, mai aproape de iertare si de bucurie si de a fi acolo alaturi de cineva in mod gratuit , neasteptat si din toata inima. Pentru ca desi credeai ca ai iertat nu ai iertat si ai dus in tine mai departe si mai departe greseli ale unor copii, ale unor oameni in devenire care, desi stiai ca nu au informatiile necesare sa actioneze in conformitate cu dorintele tale, au fost sanctionati in mintea ta la fel de aspru ca si cand ar fi dispus de informatii dar le-ar fi ignorat.
Iar dupa ce nu ai iertat, si desigur nu ai uitat, acuzi copii intre timp crescuti de actiunile demult trecute, demult fumate si demult zburate. Dar din insasi definitia ta - ca suntem oglinzi - oare nu vezi ca te deranjeaza ca acela care neglijeaza este acela care acuza? Nu doar sufletul tau a fost lasat pe-o bordura sa faca autostopul, dar culmea e ca si cand iti dai seama ce s-a intamplat refuzi sa vezi ca si tu ai abandonat si tu ai uitat si uiti INTENTIONAT si ignori intentionat si nu raspunzi intentionat si nu esti acolo. Dar ii acuzi pe altii ca te-au sustinut insuficient, ca te-au felicitat insuficient, ca nu ti-au zis suficient de des cata minunatie sta in tine si cata mandrie pentru tine urla in ei.
Noul trebuia sa fie teritoriul meu conform spuselor tale. Si totusi te scalzi in el. Iar vechiul sa bucura pentru ca vechiul va fi aici intotdeauna indiferent de cate ori uiti, de cate ori ignori si apoi negi.
Dar asta nu inseamna ca vechiul a uitat sau s-a innoit, nu inseamna ca vechiul si-a gasit un vechi al altcuiva cu care sa se simta nou si asta nu intelegi si nu vei intelege niciodata. Tot ce face vechiul tau e sa redevina ce a fost atunci cand era noul tau, dar nu in speranta sa fie redescoperit de tine ci pentru ca viata era mai simpla atunci.
Si vechiul tau stie ca iarasi nu o sa vezi praful lui, stie ca o sa negi ca este acolo pentru ca tu nu ai mai dat demult cu aspiratorul caci te-ai mutat cu totul, cu pian si chitara, cu partituri si pat, cu pereti si calculator, cu inima si cu noul.
sâmbătă, 26 mai 2012
pentru ca prietenia se cunoaste din pozele nereusite
Am fost intotdeauna contrariata de afirmatia " cand mori iti trece toata viata prin fata ochilor". Doar pentru ca eu am putut sa o fac oricand - cu lux de amanunte, stiu exact cum mirosea atunci, daca era soare sau ploua, ce muzica era la radio. De ce ar fi acela singurul moment revelator in care chestiile importante ar reaparea in fata mea ca sa ma determine sa mai strang din dinti si sa imi revin? Si daca as ajunge acolo, la cine m-as gandi? Cate dintre lucrurile care acum imi mananca intreaga sete de viata ar fi catusi de cat semnificative? Tu. Si ele. Cati dintre ei? Eii...Multii ei?
Imi amintesc ce frig era in 16 septembrie. Si cate sacouri de cel mai urat bleumarin de pe planeta. Dar mai ales, cati nimeni...atunci si acum, la fel de multi nimeni. Si eu ca o curca beata in alb caci desigur uniformele sunt pentru oamenii ascultatori. Dar pe cat de beata am fost eu, pe atat de zapauca ai fost tu, roza mica ce ai fost, caci in marea aia de albastru inchis era o singura creatura si agitata ca un pepsi cola, roz ca acel etern cunoscut lucru cu bulinutele albastre. Si atunci as fi jurat ca privind in urma de cu peste cinci ani de atunci nici nu mi-as fi amintit de tine - dar uite cum ne da timpul peste nas.Cata Lacrima am mai baut noi de atunci, cati pisici am luat cu noi in camera, cate sageti am pierdut, cat am plans si de cate ori ne-am certat si ne-am jurat ca nu o sa ne mai vorbim in veci - si de cate ori ne-a tinut mai mult de 30 de minute? Imi amintesc ca am detestat Abba cu o putere pe care nu ti-o poti inchipui. Si totusi, le stiu pe de rost toate melodiile - le-am invatat intr-o saptamana pe toate pentru ca stiam ca ii asculti dar habar nu aveam care erau melodiile pe care trebuia sa mizez.
Desigur niciuna dintre noi nu va putea sa mai spuna ca a mancat lapti cu altcineva. Asta pentru ca nu vom mai manca lapti si punct, dar e irelevant motivul.
Ma enervezi ca stii mai bine ca mine cand am ceva si ma exasperezi ca esti convinsa ca stii ce trebuie sa faci si o faci in pofida protestelor mele futile. Si bine faci. Ma innebunesti cand faci numai ce vrei tu, zici numai ce gandesti si canti numai cum vrei tu pentru ca imi arati cum faceam eu atunci cand tu nu stiai. Iar acum ca am uitat - ma aduci inapoi.
Tu mi-ai aratat ca vinul cel mai limpede e acela pe care nu mai esti in stare sa il vezi clar. Si m-ai convins ca pisicile nu sunt animale de ici de colo, cucuvelele au si ele rolul lor in casa iar porcii din curtea lui tanti Zinea. Si desigur ca magnolia cea mai frumoasa poate sa incolteasca doar de langa tatal si mama ei. Ai visat cu mine, prin mine si pentru mine.
Nu ai cum sa arati nimanui cat e in fiecare dintre noi din cealalta, pentru ca nu exista un loc unde ma termin eu si incepi tu. In cele din urma am ajuns la cuvintele lor...Stefi si Andra si Andra
vineri, 25 mai 2012
de ce?
Au fost clipe cand m-am gandit cum ar fi fost daca m-as fi razbunat atunci cand cineva a calcat atat de intentionat si de constient peste mine doar de dragul de a se simti puternic. Nu e ca mi-as fi facut planuri elaborate despre implementare, aplicare, culegerea roadelor si nici nu am crezut ca m-ar fi facut sa uit ce am simtit. Caci cu exceptia amneziei complete, a unui micut Will Smith cu un pix cu luminita in varf, cred ca solutie definitiva la problema mea nu exista. Insa oare satisfactia de moment , cand as fi vazut ca ingeniozitatea..nu, viclenia ar fi triumfat, ar fi fost suficienta ca sa pot sa imi impachetez toate lucrurile si toata iubirea si sa le dau altcuiva? Pentru ca asa mi-ar fi placut sa pot intoarce toate " Tu nu ai ce sa faci, doar stai acolo si fii frumoasa ".
Dar adevarul e ca lipsa de actiune e la fel de condamnabila ca actiunea negativa.
Ar fi atat de inutil sa ma razbun si atat de injositor pentru mine insami - energie irosita in loc sa alerg prin balti si sa zambesc si sa dansez si sa ma indragostesc de fiecare fiinta care imi iese in cale. E gata. S-a terminat cu presurile si carpele de sub picioare, cu acceptarea pasiva si cu blandetea nemarginita daruita aceluia care o ia si isi bate joc de ea. E gata si ma bucur, imi vine sa dansez si sa topai si sa rad si sa cant la chitara si sa chitai si sa iau oameni in brate si sa le spun ca ii iubesc chiar daca nu ii cunosc. S-a dus cu simtitul singura langa cineva. Si s-a incheiat asteptarea pentru o vorba dulce sau un cuvant de apreciere pentru efortul pana la extenuare.
"I know that i am nothing new,
There's so much more than me and you..."
Si a disparut "vreau" din vocabularul meu. Se inlocuieste, in functie de caz, cu iau, am , fac, primesc, lucrez spre si diverse altele minunatele de ele actiuni fantastice. Am vrut sa traiesc viata in pasi de vals? Ei bine, dau drumul la In my Head de la Anna Nalick. Am visat sa vad lumea? Pun bani deoparte de mers la Baku. Am vrut sa alerg noaptea? Anunt in ziar: "Caut om sanatos la cap, simpatic, voinic, rezistent la eforturi prelungi, cu simt al umorului, dispus sa ma care la salvare daca este cazul, liber noptile de la 23:23 incolo pentru o ora de aer curat si carcei la gambe" ( s-ar putea sa coste ceva asa un anunt ). Am simtit ca nu sunt suficient de aventuriera? Ma asteapta nasul intr-un oarecare tren cu o oarecare directie sa ii dau bani sa imi dea voie sa calatoresc. Sau marea, noaptea, sau bucegii la rasarit.
Ce nu am vrut au fost prietenii, pentru ca slava Domnului, la acest capitol sunt mai mult decat binecuvantata cu oameni de la care nu am suficient timp sa invat tot ce urmeaza. Si altceva ce nu am vrut a fost sa cersesc pentru iubire sau sa o dau cu forta - pe prima am facut-o pana ieri. SI PUNCT. De azi nefumator! Mi-e viata prea scurta, mintea prea creata si ochii prea senini ca sa ma corup cu d'astea.
De ce m-as fi razbunat? As fi pierdut ocazia sa fac mii de lucruri minunate doar ca sa fac un lucru oribil. Si nu e cine sunt. Sau cine voi fi vreodata.
Ma asteapta restul vietii mele - gata? Start!
Dar adevarul e ca lipsa de actiune e la fel de condamnabila ca actiunea negativa.
Ar fi atat de inutil sa ma razbun si atat de injositor pentru mine insami - energie irosita in loc sa alerg prin balti si sa zambesc si sa dansez si sa ma indragostesc de fiecare fiinta care imi iese in cale. E gata. S-a terminat cu presurile si carpele de sub picioare, cu acceptarea pasiva si cu blandetea nemarginita daruita aceluia care o ia si isi bate joc de ea. E gata si ma bucur, imi vine sa dansez si sa topai si sa rad si sa cant la chitara si sa chitai si sa iau oameni in brate si sa le spun ca ii iubesc chiar daca nu ii cunosc. S-a dus cu simtitul singura langa cineva. Si s-a incheiat asteptarea pentru o vorba dulce sau un cuvant de apreciere pentru efortul pana la extenuare.
"I know that i am nothing new,
There's so much more than me and you..."
Si a disparut "vreau" din vocabularul meu. Se inlocuieste, in functie de caz, cu iau, am , fac, primesc, lucrez spre si diverse altele minunatele de ele actiuni fantastice. Am vrut sa traiesc viata in pasi de vals? Ei bine, dau drumul la In my Head de la Anna Nalick. Am visat sa vad lumea? Pun bani deoparte de mers la Baku. Am vrut sa alerg noaptea? Anunt in ziar: "Caut om sanatos la cap, simpatic, voinic, rezistent la eforturi prelungi, cu simt al umorului, dispus sa ma care la salvare daca este cazul, liber noptile de la 23:23 incolo pentru o ora de aer curat si carcei la gambe" ( s-ar putea sa coste ceva asa un anunt ). Am simtit ca nu sunt suficient de aventuriera? Ma asteapta nasul intr-un oarecare tren cu o oarecare directie sa ii dau bani sa imi dea voie sa calatoresc. Sau marea, noaptea, sau bucegii la rasarit.
Ce nu am vrut au fost prietenii, pentru ca slava Domnului, la acest capitol sunt mai mult decat binecuvantata cu oameni de la care nu am suficient timp sa invat tot ce urmeaza. Si altceva ce nu am vrut a fost sa cersesc pentru iubire sau sa o dau cu forta - pe prima am facut-o pana ieri. SI PUNCT. De azi nefumator! Mi-e viata prea scurta, mintea prea creata si ochii prea senini ca sa ma corup cu d'astea.
De ce m-as fi razbunat? As fi pierdut ocazia sa fac mii de lucruri minunate doar ca sa fac un lucru oribil. Si nu e cine sunt. Sau cine voi fi vreodata.
Ma asteapta restul vietii mele - gata? Start!
miercuri, 16 mai 2012
Imi e dor
E asa ciudat cum lucrurile dispar deodata ca si cum nici nu ar fi fost, desi inima inca tanjeste dupa ele iar mintea le readuce in fata noastra ori de cate ori suntem in fata unei situatii familiare.
Ai fost casa mea toti acesti ani...poate nu cea mai dulce sau plina de flori sau luminoasa, dar ai fost casa mea minunata si te-am iubit...ah cat te-am iubit, habar nu am de ce...dar te-am iubit atat de mult ca imi vine sa smulg din mine neuronii care stocheaza amintirile cu tine si as vrea sa ard reflexele care s-au nascut cu tine... Pentru ca imi amintesc totul ...secunda cu secunda...
Si pentru ca am invatat sa asociez siguranta cu bratele tale. Si e terifiant cand fug si imi dau brusc seama ca nu vei aparea niciodata.
Imi doresc sa nu mai visez noapte de noapte despre casa mea care ma asteapta si care ma salveaza, pentru ca da, visez mereu ca fug de vrajitoare sau demoni sau orice alta creatura fantastic de scarboasa si imi dau seama in vis ca nu o sa ma pot opri niciodata pentru ca nu vei mai fii acolo niciodata si ma dau batuta de fiecare data, vis de vis, noapte de noapte.
Intelegi de ce nu mai vreau sa imi amintesc?
Ma bucur ca nu ti-am zis niciodata cate vise imi facusem si ma bucur ca radeam de mine insami Cand Imi imaginam copii alergând prin casa noastra...
Si de abia astept sa ma simt sigura si acasa eu cu mine si atat.
luni, 14 mai 2012
Under the weight of your wings
http://www.youtube.com/watch?v=QGN3T-SS9S4&feature=related
Atunci cand am inceput sa constientizez fantastica libertate pe care pot sa mi-o creez ii repetam mamei de zeci de ori pe zi - " Eu vreau sa ma dau cu capul de sus sa vad cum e!" sau " Nu am nevoie sa imi dai voie sa gresesc, ma descurc singura! " si acum, trei ani mai tarziu ( am fost un copil foarte cuminte pana la 20 ani ) sunt absolut incantata ca, desi m-am dat cu capul de pragul de sus atat de sus...si desi am cazut "flat on my ass" cum ar spune americanii, inca imi doresc sa o fac. Da, si acum ma arunc cu capul inainte, desi nu am verificat anterior daca e apa in piscina si da, si acum iau un om si ii dau totul si desi NICIODATA ( si sunt perfect constienta de asta ) aceasta maniera de abordare nu va aduce rezultatele dorite sau asteptate, nu simt ca sunt o nebuna pentru ca fac de zeci de ori acelasi lucru si ma astept la rezultate diferite. Iubesc sa iubesc oamenii si iubesc sa am incredere in ei, ador sa ma simt indragostita si libera si fericita.
Dar libertatea asta a mea pe care o pretuiesc mai mult decat orice nu poate respira libera sub greutatea aripilor tale atunci cand preferi sa le dai voie sa cada si apoi pretinzi ca poti agata responsabilitatea caderii lor pe umerii mei, doar pentru ca esti prea las sa iti dai seama ca lucrul manual este in fond si la urma urmei... lucru manual. Iar libertatea ta este doar egala cu a mea, nu superioara. Ca sa iti traduc, libertatea ta nu e libera sa o limiteze pe a mea. Doar pentru ca tu nu vrei sa fii viu in loc sa fii doar in viata nu inseamna ca eu trebuie sa fiu pacalita in a ma multumi cu supravietuirea.
Desigur, lucrul manual este aplicabil in ambele sensuri ,caci, respectand adevarul adevarat, nu mi-a dat de gandit ca nu m-ai intrebat ce imi doresc, sau ce vise am. Asa ca nespunandu-ti tie in toti anii astia, nu mi-am amintit eu. Si am trecut pe langa toate si nimic nu mai insemna ... nimic. Dar vreau... vreau atat de multe, mici si insignifiante pentru majoritatea celor din jurul meu, dar daca doar ar sti...
Imi doresc nu doar sa fiu in viata ci sa ma simt vie, plina de energie si de dorinta, de emotii, entuziasm, cu inima in gat si ochii mari, plina de imaginatie si idei. Si vreau iubirea care te consuma, care arde tot din tine si cand simti ca nu mai are ce sa mai arda explodeaza din nou si o ia de la inceput. Vreau sa le traiesc pe toate, cu frica si panica si extaz si nebunie si delir, insa e uneori greu sa accept ca nu toti vor vrea asa ceva, mai ales cand acei toti sunt chiar cei alaturi de vrei sa o faci..." Come roll in all the riches all around you, and for once never wonder what they're worth". Dar prioritatile sunt prioritati si tu esti de-al lumii. "Be in this world but not of it."
Din clipa asta am pornit spre tine. Freedom beware.
Atunci cand am inceput sa constientizez fantastica libertate pe care pot sa mi-o creez ii repetam mamei de zeci de ori pe zi - " Eu vreau sa ma dau cu capul de sus sa vad cum e!" sau " Nu am nevoie sa imi dai voie sa gresesc, ma descurc singura! " si acum, trei ani mai tarziu ( am fost un copil foarte cuminte pana la 20 ani ) sunt absolut incantata ca, desi m-am dat cu capul de pragul de sus atat de sus...si desi am cazut "flat on my ass" cum ar spune americanii, inca imi doresc sa o fac. Da, si acum ma arunc cu capul inainte, desi nu am verificat anterior daca e apa in piscina si da, si acum iau un om si ii dau totul si desi NICIODATA ( si sunt perfect constienta de asta ) aceasta maniera de abordare nu va aduce rezultatele dorite sau asteptate, nu simt ca sunt o nebuna pentru ca fac de zeci de ori acelasi lucru si ma astept la rezultate diferite. Iubesc sa iubesc oamenii si iubesc sa am incredere in ei, ador sa ma simt indragostita si libera si fericita.
Dar libertatea asta a mea pe care o pretuiesc mai mult decat orice nu poate respira libera sub greutatea aripilor tale atunci cand preferi sa le dai voie sa cada si apoi pretinzi ca poti agata responsabilitatea caderii lor pe umerii mei, doar pentru ca esti prea las sa iti dai seama ca lucrul manual este in fond si la urma urmei... lucru manual. Iar libertatea ta este doar egala cu a mea, nu superioara. Ca sa iti traduc, libertatea ta nu e libera sa o limiteze pe a mea. Doar pentru ca tu nu vrei sa fii viu in loc sa fii doar in viata nu inseamna ca eu trebuie sa fiu pacalita in a ma multumi cu supravietuirea.
Desigur, lucrul manual este aplicabil in ambele sensuri ,caci, respectand adevarul adevarat, nu mi-a dat de gandit ca nu m-ai intrebat ce imi doresc, sau ce vise am. Asa ca nespunandu-ti tie in toti anii astia, nu mi-am amintit eu. Si am trecut pe langa toate si nimic nu mai insemna ... nimic. Dar vreau... vreau atat de multe, mici si insignifiante pentru majoritatea celor din jurul meu, dar daca doar ar sti...
Imi doresc nu doar sa fiu in viata ci sa ma simt vie, plina de energie si de dorinta, de emotii, entuziasm, cu inima in gat si ochii mari, plina de imaginatie si idei. Si vreau iubirea care te consuma, care arde tot din tine si cand simti ca nu mai are ce sa mai arda explodeaza din nou si o ia de la inceput. Vreau sa le traiesc pe toate, cu frica si panica si extaz si nebunie si delir, insa e uneori greu sa accept ca nu toti vor vrea asa ceva, mai ales cand acei toti sunt chiar cei alaturi de vrei sa o faci..." Come roll in all the riches all around you, and for once never wonder what they're worth". Dar prioritatile sunt prioritati si tu esti de-al lumii. "Be in this world but not of it."
Din clipa asta am pornit spre tine. Freedom beware.
marți, 8 mai 2012
Draga mea
Draga mea...
De ai fi cu adevarat draga mea... si daca as pretui cu adevarat cine esti si ce ai facut pana acum... caci in momentul de fata este o ipocrizie sa iti spun astfel...e doar o esarfa simpatica si plina de buline roz aruncata peste scaunul plin de haine.
Si totusi, draga mea... ai uitat cine esti. Ai uitat cat ai plans si cat ai luptat, nu mai tii minte noptile nedormite si serile petrecute sub birou, insultele si neincrederea, ai aruncat intr-un sertar sutele de caiete...dovada a muncii. Sa nu mai tii minte. Te-ai lasat purtata de adieri fine de magnolii, de soapte pierdute in furtuni... Si da, te-ai lasat stricata de vorbe minunate in carti de pus la varful capului. Ai facut-o cu buna stiinta pentru ca ai crezut ca e cu atat mai frumoasa viata cand ii aduci pe cei de langa tine cu un pas mai aproape de fericire chiar daca asta insemna uneori sa o pui pe a ta pe locul doi.
Ma doare sa te vad chinuindu-te ca un delfin pe uscat stropit din cand in cand in sila sau nepasare. Ma doare sa stiu ca te gandesti si te razgandesti si te razgandesti din nou si in final alegi din nou sa te tradezi pe tine pentru a nu-l trada pe altul. Ma doare sa stiu ca visezi doar pe jumatate si ca le uiti si pe acele vise care totusi mai trec prin sita...Ma sperie cand vad ca iti ridici inca un zid si inca un zid si inca un zid, ca te inconjori de fantasme create in speranta ca te vor apara de rani trecute sau rani asteptate... Ma sperie ca fara sa stii, stingi tocmai flacara din tine care te face tu. Ma sperie ca te rupi bucatele si te dai cu totul, ca o papadie , si ajungi sa zbori departe cand de fapt ai ramas aici.
E timpul sa te opresti. E timpul sa incetezi sa te realizezi pe tine insati realizandu-i mai intai pe altii. E timpul sa iti demonstrezi ca iti pasa mai mult de tine. E timpul sa nu ii mai crezi cand se scuza stupid. Si e timpul sa nu mai creezi scuze pentru ei - le e frica sa iubeasca, le e frica sa se implice, le e frica sa se dea. Draga mea , stim amandoua ca uneori lucrurile sunt exact asa de simple cum par. Un "nu" este clar indiferent cum incerci sa il invelesti in catifea. Iar adevarul este ca tu ai crescut pe cineva care merita mai mult.
Pentru ca desi spui ca stii, nu stii. Si nu crezi. Nu ai crezut niciodata, tocmai de aia te afli aici, acum, pierduta in tine. Meriti iubirea toata. Meriti povestea de vara cu parul in vant, cu viorele in par, cu hainele in lac, cu inima in gat, meriti emotia si distractia si entuziasmul, fluturasii, dorinta. Meriti sa fii sarutata in ploaie, sa sari prin balti, sa fii luata de mana ca si cum nu ar mai fi un maine. Meriti cavalerisme si gentilete, meriti sa fii tratata cu blandete si tandrete, meriti sa ti se spuna ca esti respectata si apreciata, ca esti minunata si ca nu e nimeni ca tine. Pentru ca , draguta mea, cu adevarat nu mai exista nimeni ca tine. Dar tu ai uitat.
Draga mea, e timpul sa iti amintesti.
Iubire,
O prietena.
De ai fi cu adevarat draga mea... si daca as pretui cu adevarat cine esti si ce ai facut pana acum... caci in momentul de fata este o ipocrizie sa iti spun astfel...e doar o esarfa simpatica si plina de buline roz aruncata peste scaunul plin de haine.
Si totusi, draga mea... ai uitat cine esti. Ai uitat cat ai plans si cat ai luptat, nu mai tii minte noptile nedormite si serile petrecute sub birou, insultele si neincrederea, ai aruncat intr-un sertar sutele de caiete...dovada a muncii. Sa nu mai tii minte. Te-ai lasat purtata de adieri fine de magnolii, de soapte pierdute in furtuni... Si da, te-ai lasat stricata de vorbe minunate in carti de pus la varful capului. Ai facut-o cu buna stiinta pentru ca ai crezut ca e cu atat mai frumoasa viata cand ii aduci pe cei de langa tine cu un pas mai aproape de fericire chiar daca asta insemna uneori sa o pui pe a ta pe locul doi.
Ma doare sa te vad chinuindu-te ca un delfin pe uscat stropit din cand in cand in sila sau nepasare. Ma doare sa stiu ca te gandesti si te razgandesti si te razgandesti din nou si in final alegi din nou sa te tradezi pe tine pentru a nu-l trada pe altul. Ma doare sa stiu ca visezi doar pe jumatate si ca le uiti si pe acele vise care totusi mai trec prin sita...Ma sperie cand vad ca iti ridici inca un zid si inca un zid si inca un zid, ca te inconjori de fantasme create in speranta ca te vor apara de rani trecute sau rani asteptate... Ma sperie ca fara sa stii, stingi tocmai flacara din tine care te face tu. Ma sperie ca te rupi bucatele si te dai cu totul, ca o papadie , si ajungi sa zbori departe cand de fapt ai ramas aici.
E timpul sa te opresti. E timpul sa incetezi sa te realizezi pe tine insati realizandu-i mai intai pe altii. E timpul sa iti demonstrezi ca iti pasa mai mult de tine. E timpul sa nu ii mai crezi cand se scuza stupid. Si e timpul sa nu mai creezi scuze pentru ei - le e frica sa iubeasca, le e frica sa se implice, le e frica sa se dea. Draga mea , stim amandoua ca uneori lucrurile sunt exact asa de simple cum par. Un "nu" este clar indiferent cum incerci sa il invelesti in catifea. Iar adevarul este ca tu ai crescut pe cineva care merita mai mult.
Pentru ca desi spui ca stii, nu stii. Si nu crezi. Nu ai crezut niciodata, tocmai de aia te afli aici, acum, pierduta in tine. Meriti iubirea toata. Meriti povestea de vara cu parul in vant, cu viorele in par, cu hainele in lac, cu inima in gat, meriti emotia si distractia si entuziasmul, fluturasii, dorinta. Meriti sa fii sarutata in ploaie, sa sari prin balti, sa fii luata de mana ca si cum nu ar mai fi un maine. Meriti cavalerisme si gentilete, meriti sa fii tratata cu blandete si tandrete, meriti sa ti se spuna ca esti respectata si apreciata, ca esti minunata si ca nu e nimeni ca tine. Pentru ca , draguta mea, cu adevarat nu mai exista nimeni ca tine. Dar tu ai uitat.
Draga mea, e timpul sa iti amintesti.
Iubire,
O prietena.
joi, 3 mai 2012
Juice fast - day 2
http://www.youtube.com/watch?v=q9tRmFvuYUI
AMR 29 de zile. Ziua 1 a trecut fara incidente. Dimi - un suc enorm de gref; pranz un suc maaare de spanac cu mar si lamaie intermezzoul de dintre pranz si cina un smoothie de spanac cu banana si seara un minunat suc de pepene galben cu mar :X poza atasata
miercuri, 2 mai 2012
Juice fast - Day 1
Blessing
Hope is like the sun, which, as we journey toward it, casts the shadow of our burden behind us.
Samuel Smiles
Mi-am agatat intr-un cui pierdut prin clipe trecute ochii senini si mainile calde in care sprijineam visele altora... Si mi-am uitat dorintele printre adieri de toamna rubinie. Mi-a spalat Dunarea pasii, inecand in ea copilul pe care doar ea o sa il cunoasca. Si l-am lasat inecat, cu sperante si vise si zambete si dans si cantec. Caci inchis intre pereti de sticla, uitat printre temeri si lupte interioare nu aveau cum sa-i fie auzite strigatele. Lasat sa viseze la ursii bunicului, la corcodusii in floare, teiul de langa casa, micul din mine ramanea pastrat intre ani ca o floare intre foile de carte. Neschimbat. Neatins.
Ne-am ascuns unul de altul - copilul fugind prin pajisti, intins prin iarba, cocotat in copacii tineretii iar adultul in devenire intre un sol diez si un la bemol...inutil. Si ne-a fost bine pentru ca nu ne-am dat seama ca am avut nevoie unul de celalalt ca focul de aer.
Dar ne-am intalnit, din intamplare... in oglinda. Intr-o parte eu...si pe cealalta parte tot eu doar ca nu eu. Si ne-am dat seama ca ne-am pierdut, purtati de fantasme ce promiteau. Am fost un sistem solar cu soare migrator. Si ne-am pierdut orbita de fiecare data cand, invariabil, fiecare fantasma a plutit mai departe, spre propria-i stea. Si ne-am prabusit in noi.
Cu fiecare noua stea ne-am prabusit din nou. Pana cand am uitat de tot ca noi ne suntem steaua. Iar cand nu ne-am fost steaua, eu am fost Jupiter iar tu Marte - mereu ai fost. Mai putin atunci cand erai Luna - iar el era toate celelalte planete.
Dar si atunci - ti-am dat voie sa respiri aerul altcuiva, desi te sufocai fara sa stii; sa vezi prin visele sale, fara sa le mai canti pe ale tale; sa auzi muzica lui dar sa o uiti pe a ta. Si ai simtit caldura prin pielea lui desi tie iti era mereu frig. Si ai mirosit trandafirii lui, dar ai uitat de freziile tale.
Si cand ai constientizat uitarea ai devenit furtuna... Si calm. Ca sa dansezi din nou pasii altuia...
Vreau sa imi gasesc cuiul, sa il scot din perete. Sa daram peretele. Vreau sa alung alti sori si vreau sa sterg alte orbite.
Imi vreau freziile inapoi, imi vreau vocea inapoi, si visele, si mirosul de seara si soarele pe spate si gandul albastru.
A venit vremea sa ma aduc inapoi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)